Cultura locală letonă, evenimente și manifestări
Evenimente culturale locale letone
Faceți cunoștință cu unele dintre cele 99 de componente culturale care sunt incluse în Canonul culturii letone
Partenerii și activitățile locale din Letonia
Explorați activitățile de zi cu zi ale partenerilor locali ai proiectului
Cultura națională letonă
Patrimoniul cultural al Letoniei arată impactul diferitelor culturi. Faceți cunoștință cu ele mai îndeaproape în această secțiune.
Cultura locală letonă, evenimente și manifestări culturale
În total, 99 de componente culturale ale Letoniei sunt incluse în Canonul culturii letone, care, ca și alte țări europene, a fost creat ca un set de opere de artă și valori culturale și reunește realizările majore în cultură din toate timpurile națiunii.
În Canonul culturii letone din cultura tradițională sunt incluse cultura Liv, cultura cimitirului și Biroul morților, ajunul verii, ceramică latgaliană, pâine de secară, centura Lielvǎrde, jocul kokle, cântare letonă multipartă, cântece populare letone („Latvju dainas” – în letonă), costume populare, sărbătoarea națională a cântecului și dansului leton, spațiul cultural Suiti și serviciile din mai.
O manifestare specială a culturii cimitirului este Festivalul Cimitirului („kapu svetki” – în limba letonă), care include atât ritualuri comemorative publice, cât și individuale, care unește comunități diferite prin amintire, demonstrează și menține valorile și menține un sentiment de identitate. Tradiția letonă a Festivalului Cimitirului a început să se formeze în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Tradiția unică catolică de a cânta psalmi latgalieni, numită Oficiul morților („mirušo oficijs” – în limba letonă) este practicată și astăzi în regiunile de est ale Letoniei – parohiile catolice de pe coasta stângă a râului Daugava și Latgale. Deși poate părea destul de nefast, scopul său este să ne rugăm și să mijlocim pentru sufletele rudelor decedate, inițial în primele zile imediat următoare morții unei rude și înainte de înmormântare și, de asemenea, la un an după decesul lor. Tradiția este o parte importantă a procesului de doliu. De asemenea, este considerat tot mai mult un simbol al identității latgaliene.
Dainas (cântece populare letone) au fost colectate și documentate de către baronii Krišjǎnis la începutul secolului al XX-lea. Ei a scris dainele, care în final s-au ridicat la șase volume, intitulate „Latvju dainas”, publicate între 1894 și 1915, conținând aproximativ 300 000 de texte. Pentru a ajuta la colectarea textelor într-o manieră sistematică, baronii au creat un dulap din lemn cu 70 de compartimente pentru catalogarea dainelor. În 2001, acest cabinet a fost inclus în Patrimoniul UNESCO Memoria Lumii. Materialul sursă care a fost trimis către baroni de mii de informatori din întreaga Letonie este format din peste 350.000 de bucăți mici de hârtie scrise manual, cu dimensiunea de doar 3 × 11 cm, completate cu adnotările și notele de editare ale baronilor. Acest cabinet se află acum în Biblioteca Națională a Letoniei din Riga.
Câțiva scriitori letoni sunt incluși în secțiunea de literatură a Canonului culturii letone – Imants Ziedonis, Ojars Vacietis, Karlis Skalbe, Rainis, Rudolfs Blaumanis, frații Reinis Kaudzite și Matiss Kaudzite, Regina Ezera, Uldis Berzins, Vizma Belsevica, Eriks Adamsons, Janis Poruks , Janis Jaunsudrabins, Aleksandrs Caks și lucrările lor.
„Uneori bănuiesc că Dumnezeu lucrează cu mine de parcă aș fi o minge de fotbal. Își trage piciorul înapoi și mă lovește în coaste. (Cum își obține Dumnezeu loviturile până la urmă!) Cine știe unde este poarta, de unde să știu cu cine joacă? Ar fi putut să mă potrivească cu diavolul, cu Firsov sau cu Pelé sau cu băieții de acolo din curte, dar el – nu, se joacă singur cu el însuși. ”
Imants Ziedonis, „Epifanii”, anii 1970
15 lucrări individuale specifice selectate în secțiunea de arte vizuale a Canonului culturii letone, de exemplu, Monumentul libertății (1931-1935) de Karlis Zale, trei peisaje (1910, 1934) de pictorul Vilhelms Purvitis, pictând „După slujbă) “(1894) de Janis Rozentals și alții.
12 filme au fost selectate în sectorul cinematografic al Canonului culturii letone, marcând repere importante în arta cinematografică letonă, indiferent de popularitate, de exemplu, „A Limousine the Color of Midsummer’s Eve” (1981), „The Swamp Treader” (1966) și „Respirați adânc” („Patru cămăși albe”) (1967).
În secțiunea de artă a spectacolelor a Canonului culturii letone sunt evidențiate 15 indivizi și forme de artă create de personalități, care au determinat și încă determină arta scenică profesională a Letoniei, de exemplu, teatrul asociat lui Olgerts Kroders, Alvis Hermanis ca director al Teatrului Nou din Riga, Eduards Smilgis ca fondator al Teatrului Daile, actorul Uldis Pucitis și alții.
Secțiunea de arhitectură și design din Canon constă dintr-un set divers de 18 valori diferite. Include atât valori notabile și apreciate universal, cât și autorii lor, precum și lucrări mai puțin cunoscute și valori locale, de exemplu, moneda națională letonă – Latvian Lat, camera Minox (proiectată de Valters Caps), Palatul Rundǎle, Memorialul Salaspils, clădirea Biblioteca Națională a Letoniei, denumită și Castelul Luminii (Gaismas pils), care a fost inclus în Patrimoniul UNESCO și arhitectul său Gunars Birkerts.
Secțiunea de muzică a Canonului este formată din 12 valori, compuse atât din compozitori, cât și din muzicieni, de exemplu, melodia „The Castle of Light” (1899) pentru cor mixt de compusă de Jazeps Vitols, opus „Musica dolorosa” (1983) pentru orchestra de coarde compusă Peteris Vasks, compozitorul Raimonds Pauls și „A 4-a simfonie”, (1973) de compozitorul Imants Kalnins.
Trebuie menționată și Calea Baltică, deoarece până în zilele noastre este văzută ca una dintre cele mai importante manifestări din istoria țării, de asemenea este inclusă în Patrimoniul UNESCO. A fost o acțiune organizată de națiunile baltice pe 23 august 1989, care a demonstrat la nivel internațional unitatea și determinarea națiunilor baltice de a lupta pentru restabilirea independenței naționale a statelor baltice. Scopul acțiunii a fost de a atrage atenția comunității locale și internaționale asupra condițiilor ilegale în care statele baltice erau anexate la Uniunea Sovietică.
Milioane de oameni s-au adunat prin toate cele trei state baltice. De asemenea, a fost o recunoaștere vizibilă pentru comunitatea internațională că ideile privind independența statelor baltice au un sprijin popular larg.
