Cultura națională letonă

Patrimoniul cultural al Letoniei arată impactul diferitelor culturi. Faceți cunoștință cu ele mai îndeaproape în această secțiune.

Evenimente culturale locale letone

Faceți cunoștință cu unele dintre cele 99 de componente culturale care sunt incluse în Canonul culturii letone

Partenerii și activitățile locale din Letonia

Explorați activitățile de zi cu zi ale partenerilor locali ai proiectului

Cultura națională și influențele culturale în Letonia

Având în vedere locația geografică și evenimentele istorice descrise mai sus, patrimoniul cultural intangibil al Letoniei arată impactul diferitelor culturi. Se exprimă, de exemplu, în zona de frontieră a țării – există o schimbare in culore și a etnografiei (în modelele și culorile mănușilor, păturilor, șosetelor).

Patrimoniul cultural intangibil este influențat și de religie. De exemplu, în luna mai, în Latgale, lângă crucile în aer liber, există („maijadziedǎjumi” – în letonă) – cântece dedicate Sfintei Fecioare Maria. Această tradiție este moștenită din generație în generație. În timpul ocupației sovietice, crucile au fost rupte, deci nu erau disponibile în toate satele, în acest caz cântarea avea loc în cimitir.

Sărbătoarea națională a cântecului și dansului

Sărbătoarea națională a cântecului și dansului leton (în continuare – sărbătoare) este considerată o componentă importantă a culturii letone. Începutul acestui festival este în 1873. Este o sărbătoare a patrimoniului folcloric leton cu scopul de a uni națiunea și a consolida identitatea națională. Sărbătoarea, organizată la fiecare 5 ani, reunește zeci de mii de participanți din toată Letonia și din în întreaga lume. Această adunare globală a letonilor și expresia culturală unică a țărilor baltice este inclusă pe lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural intangibil.

Sute de coruri de nivel de amator, grupuri de dansuri populare, precum și muzicieni de orchestră, grupuri de folclor, trupe de teatru de amatori, membri ai studiourilor de arte aplicate și arte plastice și alți meșteri implicați în susținerea tradițiilor etnice converg în capitala, Riga, pentru a lua participă la sărbătoare. Scopul său este atât de a evidenția tradițiile și dansuri populare, cât și de a prezenta lucrări noi ale compozitorilor și coregrafilor letoni contemporani.

În contextul sărbătorii, trebuie menționat regimul sovietic descris mai sus, timp în care sarcina principală a sărbătorii a fost recunoașterea înfloririi culturii naționale letone în Republica Socialistă Sovietică Letonia.

În ceea ce privește muzica populară, trebuie remarcat faptul că abilitățile asociate cu aceasta sunt în principal moștenite oral. Începând cu a doua parte a secolului al XX-lea, muzica populară include și muzica și cântarea grupurilor de folclor. Cele mai cunoscute instrumente ale muzicii populare sunt kokle (instrument cu coarde smulse) și trideksnis (instrument de percuție cu mâner scurt din lemn, folosit prin agitare).

Producția de ceramică este cea mai des întâlnită în două regiuni din Letonia – Latgal și Kurzeme. Creatorii de ceramică din Letonia realizează două tipuri de vase din ceramică: negru și glazurat. Crearea ceramicii vitrate a început în jurul anului 1930. Ceramica neagră este de asemenea comună în Estonia și Lituania, dar este cel mai frecvent dezvoltată în regiunea Latgale din Letonia. Se crede că, în zilele noastre, ceramica neagră este mai căutată, deoarece nu folosește glazură industrială și tehnologii moderne – singurele componente sunt argila, cuptorul și lemnul. Producția acestui tip de ceramică păstrează și promovează în primul rând abilitățile ancestrale, în al doilea rând, procesul de creație este ecologic, ceea ce este important pentru o mare parte a societății din secolul XXI.

Tradițiile de olărit din Latgale sunt moștenite atât de la familie, cât și prin învățarea de la maeștrii olari, dar și în diferite școli specializate, de exemplu școala de olărit („Pudnikuskula” – în letonă) din județul Kraslava. Cel mai frecvent, creatorii de ceramică realizează sfeșnice, fluiere (fluier de lut sub formă de animal sau pasăre), farfurii, boluri și căni.

Mâncare letonă

Cunoașterea rețetelor locale și capacitatea de a le găti sunt, de asemenea, considerate a face parte din patrimoniul intangibil. În timpul regimului autoritar Ulmanis, cele mai iscusite soții erau numite stăpâne („saimniece” – în letonă) și își câștigau existența prin pregătirea meselor de Sărbătoare.

Principala școală gospodărească din Letonia a fost „Kaucminde” din regiunea Zemgale. Până astăzi, acești absolvenți ai școlii sunt văzuți ca o valoare națională importantă. În această școală menajeră (doar pentru femei) au fost predate abilități precum meșteșugul, cultura bucătăriei și a mesei, gestionarea grădinăritului, creșterea animalelor și agricultura. Kaucminde a existat ca unitate suverană între 1923 și 1943. În timpul regimului autoritar Ulmanis au fost promovate exporturile de unt și slănină și au fost construite fabrici de zahăr, care au influențat obiceiurile de gătit, de exemplu, s-a dezvoltat tradiția coacerii așa-numitelor prăjituri țărănești, unde erau folosite ingrediente crude.

În timpul ocupației sovietice, meniul leton rasols (salată de legume cu carne) a devenit foarte comun. În zilele noastre, este încă un fel de mâncare popular în Letonia, mai ales în timpul sărbătorilor. Având în vedere marele teritoriu al Uniunii Sovietice, în bucătăria letonă se regăsește, de asemenea, impactul fostei republici sovietice, de exemplu, shashlik și solyanka.

În zilele noastre, conceptul de gastronomie națională a devenit marginal datorită globalizării, dar există încă mâncăruri individuale care sunt considerate a fi o parte importantă a patrimoniului gastronomic leton. De exemplu, mazărea cenușie cu slănină, sklandrauši (o plăcintă dulce, făcută din aluat de secară și umplută cu pastă de cartofi și morcovi), Jǎnicheese (brânză de lapte acru cu semințe de chimen), cvas (o băutură ușor alcoolică din cereale mixte fermentate) și peştele afumat.